Pastorul nostru

Pastor senior Gabriel Dincă

Pastorul Gabriel Dincă s-a născut la Turnu Măgurele, în anul 1965, într-o familie de oameni credincioși. Deși de mic a fost pasionat de pastorație, muzică și sport, alege să urmeze cursurile Facultății de Electronică din cadrul Universității Politehnice București.

Visul său din copilărie – de a sluji Domnului – este atât de puternic, încât la scurt timp după terminarea facultății, renunță la serviciu și urmează cursurile Institutului Teologic Adventist din București, fiind licențiat în Teologie Pastorală Adventistă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Câțiva ani mai târziu își completează studiile, obținând un Master în Științele Comunicării la Facultatea de Jurnalism, din cadrul Universității București.

Primul district a fost pe granița de nord a țării, la Rădăuți, apoi au urmat districtele Oituz, Onești și Piatra Neamț. În anii petrecuți pe meleagurile moldovene a urmărit cu pasiune viziunea de a avea biserici pline de Duhul Sfânt, unde credincioșii să experimenteze plinătatea chemării creștine, ca o familie.

În anul 2002, a primit invitația de a sluji ca redactor-șef la revista oficială a bisericii, Curierul Adventist. Șapte ani mai târziu, aceeași pasiune sfântă, izvorâtă din adâncul sufletului – aceea de a lucra pentru oameni –  îl face să-și exprime dorința de a se întoarce în pastorație. Astfel, primește chemarea de a sluji ca pastor în Biserica Adventistă Labirint, iar din anul 2013 este pastor senior în Biserica Adventistă Popa Tatu. Acum, aici, pentru el pastorația înseamnă, în primul rând, misiunea de a le descoperi oamenilor dragostea nemăsurată a Domnului Hristos.

Este căsătorit cu Liliana și au fost binecuvântați cu un copil – Andrei.

Gândul său pentru fiecare dintre noi este:

Nu uitați nicio clipă că această lume nu este casa noastră… Știu sigur că există o zi mai bună, care va veni… Haideți să ne ridicăm privirea către cer și să ne pregătim să ne întâlnim cu Isus, pentru totdeauna, ca prieten, față în față, în curând! Foarte curând!

Pastor Dănuț Bărcăcianu

Dănuț Bărcăcianu este pastor și profesor de religie. S-a născut la Bacau într-o familie de creştini ortodocşi oneşti, care l-au învăţat respectul pentru Dumnezeu încă din copilărie. La 22 de ani devine membru al bisericii adventiste, iar la varsta de 30 de ani, este angajat ca pastor în Conferinţa Muntenia.

In 2006 a absolvit Institutul Teologic Adventist Cernica, mai tarziu urmand şi cursurile unui master in educaţie, din cadrul Universităţii Montemorelos din Mexic. A slujit districtul Ziduri din jud Buzău, Liceul Teoretic Mihai Ionescu iar în prezent dinstrictul Popa Tatu.

Este pasionat de muzică, naiul fiind instrumentul pe care îl studiază în prezent la  Universitatea Națională de Muzică din București. Pentru că iubește mult copiii, pe lângă activităţile din cadrul bisericii,  merge adeseori în școlile din București și Ilfov, pentru a  ajuta la dezvoltarea caracterului copiilor din şcolile publice.

Este căsătorit cu Paula Bărcăcianu din anul 2000 şi au împreună doi copii Sara şi Alexandru.

Unul din textele biblice care îl inspiră este cel din 1 Tim. 6:12 :

„Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică, la care ai fost chemat și pentru care ai facut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.”