În dragoste nu este frică
În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica. – 1 Ioan 4:18
Există părinţi care nu se pricep să-şi crească şi să-şi controleze copiii decât prin frică şi teroare. Aşa ştiu ei să se impună în faţa copiilor. Pare că forma de agresiune psihică cea mai utilizată este aceea indusă de tonul vocii. Foarte des aud la părinţi un ton complet nepotrivit atunci când vorbesc cu copiii lor – fie ridicat, fie autoritar, fie îmbibat într-un reproş. Toate acestea – cuvintele, tonul, privirea, gesturile – pot înfricoşa. Uitaţi-vă cum reacţionează în general părinţii când un copil varsă mâncare pe masă sau pe haine; sau scapă ceva pe jos şi acel ceva se sparge. De câte ori aţi auzit în asemenea situaţii ca părintele, mângâindu-l blând pe cap pe copil, să-i spună: „Nu-i nimic, se mai întâmplă! Lasă că spăl eu (sau curăţ etc)”? Regula este, dimpotrivă, ca în asemenea situaţii să îţi cerţi zdravăn copilul! Şi eventual să-i dai şi vreo două palme… ca să fie mai atent data viitoare!
Fiecare părinte trebuie să fie atent la tonul folosit în discuţiile cu copiii săi, la cuvintele pe care le spune, la gesturile pe care le face. Părinţii nu trebuie să ţipe la copii, să-i ameninţe, să-i lovească. Toate aceste manifestări nu au nicio legătură cu educaţia şi cu iubirea părintească. Ori de câte ori un părinte îşi loveşte copilul trebuie să ştie că asta trădează un eşec al lui, al părintelui în educarea propriului copil.
Să-ţi controlezi copilul prin frică este ceva inuman. Să te simţi puternic, autoritar, transmiţând frică – este nedemn pentru un părinte, întrucât părintele este chemat ca, dimpotrivă, să-şi ocrotească copilul şi să-i ofere confort psihic, afectiv, fizic.
Renunţă la a-ţi mai înfricoşa copilul şi vei reuşi să ţi-l apropii. Totodată îţi va creşte şi respectul faţă de sine, pentru că vei vedea, vei simţi că evoluezi, că devii mai bun.
(Eu te-am făcut, eu te omor! Ghidul bunelor maniere pentru părinţi – Michiela Poenaru)