
Cuvântul Tău este o Lumină
29/03/2025
De la bun la măreț
04/04/2025Programul bisericii în această săptămână
Vineri seara
20:00 – „De la bun la măreț” – pastor Mihai Brașov
Sâmbătă dimineața
09:30 – Închinare prin imnuri, Cuvânt si rugăciune: Bianca Dabu
10:00 – Studiu biblic pe grupe: „Câteva principii ale profeției”.
11.30 – „Nici iudeu, nici grec!” – pastor Mihai Brașov
Sâmbătă după-amiaza
Activități de grup la domiciliu alături de persoanele care nu pot ajunge la biserică sau activități misionare ori de părtășie și cunoaștere în grupa de diaconie.
Alte activități
Vineri
ora 19:00 – repetiție de cor (sala mare)
ora 19.00 – repetiție orchestră – aula II
Sâmbătă
ora 9:00: ora instructorilor Școlii de Sabat
ora 10:00: Școala de Sabat prieteni de adevăr – coord. Adrian Dragomir – garderobă
ora 17:00: întâlnire a clubului de Exploratori – aula 2
Anunțuri
• Vineri seară, soarele apune la ora 19:46.
• După cum s-a anunțat de Sabatul trecut, dat fiind că s-a trecut la ora de vară, ora de începere a serviciilor divine se modifică astfel: vineri seara de la ora 20:00, iar sâmbătă după-amiaza de la ora 18:00. Sabatul acesta, fiind primul Sabat din lună, dedicat activităților în cadrul grupelor de diaconie și de misiune, nu va fi program la biserică.
• Serviciul divin al Sfintei Cine în comunitatea noastră va avea loc în Sabatul următor: 11 aprilie (vineri seară) și 12 aprilie (sâmbătă dimineață). Pentru cei care nu vor putea participa în aceste două ocazii, se va organiza și în Sabatul din 26 aprilie, după serviciul divin de dimineață, în aula 1.
• Curățenie pentru Sfânta Cină: Vă invităm să pregătim împreună, într-o jertfă plăcută, biserica noastră pentru cel mai important moment din trimestru: Sfânta Cină! Curățenia va începe duminică dimineața, la ora 8:30. Vă așteptăm într-un număr cât mai mare, astfel încât părtășia și bucuria să fie depline!
• Marți, ora 18:00 – Ora de studiu și rugăciune a membrilor bisericii Popa Tatu – Aulă. În studiu: Faptele apostolilor: cap. 7.
• Miercuri, ora 21:00 – Studiu din cartea “Divina vindecare” – capitolul “O adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu” (platforma Zoom).
• La intrarea în curtea bisericii, suntem invitați să închidem telefonul, pentru a păstra o atitudine de liniște și respect la serviciile de închinare.
• Pentru o bună desfășurare a activităților în biserică și pentru a evita disconfortul creat de eventualele suprapuneri, sunteți rugați să anunțați orice activitate/întâlnire/eveniment, din timp, la primul diacon: Mihai Niță. Tel. 0722193095
• Tema acestei luni este: „Isus, iubirea care se sacrifică”.
• Prezbiterul de serviciu în această lună fratele Cristinel Sava – Tel: 40 766 267 628
• Raport financiar pe primul trimestru al anului 2025
În trimestrul I 2025 s-au primit următoarele donații:
Pentru comunitate totalul intrărilor în trimestrul 1 – 2025 a fost de 60.094 de lei și 219 euro, după cum urmează: pentru bugetul local 18.118 lei și 119 euro, pentru misiune și evanghelizare 4.105 lei, pentru binefacere 16.189 de lei și 100 de euro, pentru întreținere 19.202 lei, pentru tineret 2.055 de lei și pentru susținerea unor elevi în școlile adventiste 425 de lei.
• Aceste sume s-au adăugat soldului de casă de la data de 31.12.2024, respectiv 46.145 de lei, 5.261 de euro și 205 dolari.
• Totalul cheltuielilor trimestriale a fost: 68.188 de lei, după cum urmează: pentru evanghelizare 9.501 lei, pentru binefacere 26.747 de lei, pentru întreținere 26.943 de lei și pentru tineret 4.997 de lei.
• La 31.03.2025 soldul de casă a fost de 38.051 de lei, 5.480 de euro și 205 dolari.
Pentru Conferință totalul donațiilor din trimestrul I 2025 a fost de 418.934 de lei, 2.765 de euro și 320 de dolari, și anume: pentru zecime 378.770 de lei, 2.760 de euro și 300 de dolari; pentru Școala de Sabat 13.938 de lei, 5 euro și 20 de dolari; dar de mulțumire 10.653 de lei; pentru Centrul Media Adventist 2.555 de lei; pentru Ziua Radio Mondial 2.507 lei; pentru Sabatul misiunii pentru tineret 2.694 de lei; pentru ADRA 4.425 de lei, pentru Sola Scriptura 30 de lei, pentru bugetul Misiunii Globale 3.152 de lei și pentru educație 210 lei.
Aniversații bisericii noastre (6 – 12 aprilie )
• Robert Mandache
• Georgeta Imireanu
• Mariana Bajanaru
• Persidia Constantin
• Cristina Anca Popovici
• Lavinia Prisacaru
• Cristina Isvan
• Beniamin Varban
• Daniel Varban
• Ion Iordan
• Marcel Minescu
• Bogdan Emil Iliescu
• Ciprian Neagu
• Floarea Moraru
Domnul iubeste pe cei ce se tem de El, pe cei ce nadajduiesc in bunatatea Lui. (Psalmii 147:11)