Istoricul bisericii Popa Tatu
Începuturile
Născută din marile redeşteptări religioase ale secolului XIX, credinţa adventistă a fost predicată din 1870 la Piteşti şi a fost imbratişată de negustorul Garabet Aslan, furnizor al curţii regale, împreună cu fiii săi. Cât despre Bucureşti, printre primele locuri în care s-au adunat credincioşii adventişti a fost o mica sală la demisolul imobilului din strada Berzei nr 7. Întâlnirile religioase erau frecventate de tineri cu educaţie aleasă şi oameni influenţi, atraşi de predicarea bazată pe Biblie. Chiar regina Carmen Sylva, fiind protestantă, a vizitat locul. Ofiţeri, muzicieni şi alţi angajaţi ai curţii regale arătau un mare interes pentru înţelegerea mântuirii prin Hristos. Printre participanţi se aflau viitorii lideri şi predicatori adventişti Ştefan Demetrescu şi Petre Paulini.
Credincioşii din Strada Berzei, împreună cu cei din comunitatea Bucureşti Nord, lângă Podul Basarab, au constituit nucleul viitoarei biserici din strada Popa Tatu.
Locul casei de rugăciune era pe terenul unui fost hangar, contruit între 1869-1879, în care pe timp de iarnă erau adăpostite, reparate, vopsite şi pregătite bărcile pentru o nouă lansare la apă, chiar pe lacul Cişmigiu. În 30 august 1921, stăpânul hangarului, domnul Huterer, care cunoştea idealurile Bisericii Adventiste, a vândut (dupa alţii a donat) proprietatea sa pentru folosul cultului.
Planurile iniţiale pentru cele doua corpuri de clădire s-au orientat spre amenajarea unui sanatoriu, dupa modelul caselor de sănătate adventiste din America şi nordul Europei însă acest proiect nu s-a putut realiza, aşa că s-a luat decizia de a se amenaja o casă de rugăciune.
Perioada interbelică
În anul 1921 se ştie deja că locul acesta purta numele de societatea „Cooperativa Cuvântul Evangheliei” şi găzduia la acea dată biserica adventistă, deşi construcţia propriu zisă a casei de rugăciune începe în anul 1923. În toamna anului 1921, comunitatea 
începe să funcţioneze, membrii ei venind de la comunitatea Cobălcescu, care împărţindu-şi membrii în comunităţile Popa Tatu şi Labirint îşi încetează activitatea în anul 1924.
Prin contribuţia frăţietăţii şi sub semnătura arhitectului adventist Mueller (care îşi pusese deja amprenta în construcţia clădirilor din strada Labirint şi din Sibiu), hangarul de altă dată devine o clădire potrivită pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Sala de cult 
, aşa cum a fost ea concepută de arhitectul Mueller, păstrează până astăzi trăsăturile ei distincte. Lucrările s-au efectuat pe o perioadă de doi ani, aşa că în aprilie 1924 casa de rugăciune adventistă din strada Popa Tatu a fost inaugurată, având 86 de membri.
Merită să remarcăm spiritul vizionar al acelor pionieri adventişti care au proiectat clădirea, întrucât aceştia au amenajat săli care păreau mult mai mari decât nevoile. Abia după 40 de ani, când numărul de credincioşi ajunge la 350, sala îşi atinge capacitatea. Dar dupa alţi 10 ani, în 1974, depăşea 700 de credincioşi.
În toamna anului 1923 este atestat primul serviciu religios de nuntă în comunitatea Popa Tatu. Fratele Ghenea Radu, 
credincios adventist încă din 1918 se căsătoreşte cu Victoria 
.
Tot acestei prime perioade (mai precis în 1926) îi aparţine prima evanghelizare din Popa Tatu, condusă de pastorul Ioan Bauer.
Din păcate, după numai 3 ani de la deschidere, casa de rugăciune a fost închisă, în urma condamnării la un an de închisoare a pastorului Ioan Bauer 
. Motivul? Predicând despre modul de viaţă cerut de Sfânta Scriptură, pastorul a arătat consecinţele dezastuoase ale alcoolului. Dintr-o greşeală ce nu îi aparţinea, acesta a prezentat printre alte diapozitive şi o imagine din presă, cu slujitori ai unei biserici, în haine caracteristice, care erau în mod vizibil sub influenţa alcoolului. Acesta a fost delictul pentru care pastorul Bauer a stat în închisoare, iar biserica a fost închisă pentru un timp.
Cu toate acestea viaţa bisericii s-a dezvoltat permanent, aşa cum arată şi fotografiile păstrate din epoca. Până în anii 1930, la comunitatea Popa Tatu erau afiliate şi grupele Căscioarele, Floreşti, Răcari şi Bâldana, care au devenit mai târziu comunităţi. Floreşti şi Bâldana sunt astăzi două comunităţi înfloritoare.
Bisericile aveau adesea activităţi comune, cum erau sărbătorile dedicate mamelor 
şi 
, organizată de bisericile Popa Tatu şi Bucureşti Nord 
, în anii 1927 şi 1928. Credincioşii ştiau să se bucure de natură cu ocazia excursiilor, fapt atestat de o fotografie din mai 1933 
, dar şi să ajute pe cei în nevoie. În mod special surorile, organizate în cercul Tabita 
lucrau cu bucurie şi iubire.
În fiecare primăvara şi în fiecare toamnă, credincioşii, echipaţi cu o revistă special concepută pentru publicul larg, mergeau şi iniţiau discuţii religioase, distribuind revista. Acestea erau aşa numitele Campanii 
. Zelul misionar şi credinţa puternică au dus la creşterea numărului membrilor. Prin harul lui Dumnezeu, în anul 1938, Biserica Popa Tatu număra 200 de membri.
Perioada postbelică
Imediat după război a urmat o perioadă de mare efervescenţă spirituală şi misionară. Credincioşii erau activi în viaţa socială, muncind cu energie pentru a se îndepărta distrugerile razboiului. De asemenea tinerii şi corul vizitau bisericile din jurul capitalei, ducând un mesaj de credinţă şi speranţă.
Din timp in timp s-au întreprins lucrări de renovare şi extindere, în ciuda spaţiului foarte limitat. În anul 1960, în timpul pastorului Gheorghe Strîmbu în clădire s-a introdus încălzire cu gaze. Doi ani mai târziu, s-a înălţat acoperişul, dându-i-se forma caracteristică şi s-au extins sălile de curs (aşa numitele aule). S-au efectuat modernizări repetate, iar pentru o asemenea lucrare, pastorul Apostol Chelbegeanu a fost judecat şi condamnat în 1964 la trei ani de închisoare.
Câţiva ani mai tarziu, la începutul anilor 70, când biserica era păstorită de Alexe Constantin, iar prim diacon era Pavel Ioan a fost lărgită garderoba şi apoi a fost montat parchet în toată sala şi în anexe. În perioada când pastor al bisericii era Niculescu Teodor a fost înălţată partea din faţă, construindu-se aula 2, şi apoi s-a lărgit sala cu circa 2 m introducând balconul în sala de cult. Anii 1970 au adus un nou vârf al vieţii spirituale şi misionare, când predicarea curajoasă a pastorului Constantin Alexe, în mod special explicarea profeţiilor în contextul contemporan, devenise un reper spiritual şi chiar o sursă de speranţă că dictatura atee nu avea să fie veşnică.
În ultimii ani, o parte a credincioşilor noştri a contribuit la formarea altor biserici: Voluntari, Militari, Bragadiru.
În prezent, comunitatea noastră numără peste 500 de membri.
Până în prezent, în comunitatea Popa Tatu au slujit 54 de pastori
1. PETRE P. PAULINI
2. ALECU DARIE
3. VASILE TOLAN
4. PETRE HERMANN
5. IOAN BAUER
6. PETRE PĂUNESCU
7. DUMITRU PARASCHIV
8. CONSTANTIN MUNTEANU
9. LEON BĂLAN
10. CONSTANTIN POPESCU
11. VLAD MOCANU
12. GHEORGHE BACIU
13. NICOLAE MARINESCU
14. ILIE GHEORGHIŞOR
15. GHEORGHE GRAUR
16. DUMITRU POPA
17. STATE ŞTEFĂNESCU
18. IOSEF RÂNEA
19. POMPILIU SERSEA
20. VICTOR DIACONESCU
21. RENE PAULINI
22. IGNAT IORGA
23. VICTOR MARINESCU
24. GHEORGHE STRÂMBU
25. ANDREI BĂLAN
26. DUMITRU GHIRCOIAŞ
27. IOAN ZĂBAVĂ
28. APOSTOL CHELBEGEAN
29. MIHAIL MANEA
30. PAVEL GHIOALDĂ
31. HRANT ARTINIAN
32. CONSTANTIN ALEXE
33. ADRIAN BOCĂNEANU
34. ROMULUS CHELBEGEAN
35. NICOLAE DELICOTE
36. TEODOR NICULESCU
37. AUREL IONICĂ
38. IOAN CIUCĂ
39. IOAN SOARE
40. CONSTANTIN TOLICI
41. TEOFIL PETRE
42. VIRGIL PEICU
43. CRISTIAN VOICU
44. LUCIAN JARNEA
45. VALERIU PETRESCU
46. ERWIN KESTNER
47. VADIC TĂNASE
48. LAURENŢIU IONESCU
49. LUCIAN CRISTESCU
50. MARIUS STANCU
51. LAURENŢIU MOŢ
52. ADRIAN BOCĂNEANU
53. DANIEL DUŢĂ
54. GABRIEL IŞVAN